Buna ziua,
Dupa scrisoarea minerului, am zis sa scriu si eu una, ca la o adica nu strica. Sunt fapte grave care trebuie cunoscute, in caz ca patim ceva sa stie domnu’ ministru de interioare sa ne numere bine, sa vada care o lipsi si care se pune de doua ori pe lista, si la vii, si la, ptiu, ptiu, morti. Noi suntem organizati, lucram mereu cu liste sa nu ne incurcam.
Eu sunt Lucica, femeie de serviciu, angajata a postului celor care tin aproape. Aproape de toate, ca asa e bine, sa vezi ce are omu’ in suflet, sa-i asculti pasurile si sa-i zdrobesti dujmanii. Sau dujmanu’, ca acuma mi se pare ca doar unu’ a mai ramas, in rest pe toti i-am terminat.
Ce sa mai, un post al barbatilor adevarati, care, la o adica, sar si nu se dau in laturi de la nimic. Ma consider o femeie implinita. De mult timp imi doream sa lucrez aici, de-aia mi-am dat si demisia de la alimentara si am venit mai repede din concediul de maternitate. In viata trebuie sa faci sacrificii, si ce n-am facut eu pentru a ajunge unde-mi doream? Domnu’ Mircea, domnu’ Mihai si domnu’ Mugurel (asa il alint eu, da’ sa nu-i spuneti) erau idolii mei. Abia asteptam sa ajung la munca dimineata, sa-mi trec carpa languros peste mesele din studiouri, sa lustruiesc lentilele camerelor, sa ascult bazaitul coolerului de la laptopul domnului Mircea. Cea mai frumoasa munca din lume. Deseori ma sprijineam nostalgica in mop si priveam viitorul luminos, cand si unicul dujman va fi facut nocaut de domnu’ Mihai, domnu’ Mircea si domnu’ Mugurel.
Cand erau dezbateri aprinse, nu facaturi ca-n alte parti, cand vocile se inaltau barbateste si dujmanii poporului erau zdravan bruiati, intrerupti, matrasiti cum se cuvine, eu ma topeam de placere langa smotrul pe care-l aveam pregatit pentru orice eventualitate. Sunt o adevarata profesionista, iar aspiratorul nostru duce-n punga toate ramasitele de arme, secrete, intrebari rasucite, incovoiate, santajuri si alte chestii care se folosesc cand faci omleta sau cum era vorba aia. Pe langa asta, am mereu pungi de gheata pregatite pentru domnu’ Mircea care se consuma mult, mult, hipercaloric si se-ncinge mai ceva ca un procesor vechi de cinspe ani. Asa e dansul, bun si pune suflet in orisice face.
Da’ hai ca ma iau cu vorba si am lucruri grave de spus si nu se stie cat voi mai putea tine smotrul in mana, carpa de praf in buzunar si ochii atintiti spre salvatorii neamului.
Deci, doamnelor si domnilor, stimati privitori, dragi telespectatori: pe domnu’ Mircea, domnu’ Mugurel, domnu’ Mihai si domnu’ Victor (al de s-a mutat dincolo, da’ io tot il iubesc nespus) i-a amenintat un netrebnic cu moartea! N-ati vazut? A scris aici. Unu’ de-i prieten cu altu’ de se drogheaza in carti, nu-n realitate, dar oricum conteaza, nu? Ca noi ce exemplu dam copiilor?!
Teroristul ala ochelarist are tupeu, nu gluma. A zis ca domnu’ Mircea, domnu’ Mihai, domnu’ Mugurel si domnu’ Victor au si murit deja. Asta e doar o tactica de intimidare, stiu eu, am vazut intr-un film. Unii spun ca ar fi doar o aia, cum ii zice, o metafora, ca cica voia doar sa spuna ca modul in care ne facem noi meseria nu are nicio legatura cu realitatea. Sanchi! Stim noi mai bine. Viata ne e pusa in pericol, da’ nu ne speriem, totu’ e sub control.
Sper ca va dati seama cat de grava e situatia si cat de incendiare, senzationale si revoltatoare totodata sunt lucrurile. V-am spus ca sunt si scandaloase? V-am spus, sa nu ziceti ca nu v-am spus. Acum nimeni nu mai are voie sa intre nici macar cu monede de 10 bani, ca de-un covrig, in post. Daca se folosesc pe post de arme albe? Pe urma, ne mai face si lumea manjiti si cumparati. Ne temem si de o invazie de ponei roz, extrem de periculosi, cu zvastici pe, pardon, fund. A trebuit sa-mi infasor si batul de la matura in plus pufos, luat din Dragonul Rosu, in culorile postului. Alta s-ar fi simtit jignita in locul meu, cum sa ma banuiasca pe mine, dar nu eu! Eu, asa cum am zis, sunt o adevarata profesionista. Daca gasiti cumva mopul fara mine, sa dati telefon la politie. Si sa-l anuntati si pe medicul Bradisteanu, ca nu se stie niciodata. Eu nu las mopul nesupravegheat in niciun fel de situatie.
Deja am primit scrisori de solidaritate de la pensionarii din Drumul Taberei. Carora le multumim pe aceasta cale si ii anuntam ca n-am uitat si vom zdrobi dujmanul! (zic, zic si de aia!) Ah, ca uitasem: vrem locuri de munca la Rosia Montana! Lasati oamenii sa munceasca, huaaaa, hipsteri ecologisti basisti drogati ce sunteti!
Cu stima, cu drag, din debara, a dvs,
Lucica
PS: textul este un pamflet si va fi tratat ca atare. El a avut ca sursa de inspiratie textul acesta si reactia de aici.
