Aud tot mai des expresia ,,Suflet pereche” sau anglicismul ,,The One” asociat cu marea dragoste, aceea care te împlinește spiritual. Prima dragoste este cea mai profundă însă oamenii au capacitatea de a se îndrăgosti de mai multe ori într-o viață.
Unii se căsătoresc cu prima dragoste, alții cu ultima.
Nu de puține ori oamenii se pripesc în a-și numi partenerii suflete pereche, asta până la primul cutremur care le zdruncină putin relația.
Nu există suflete pereche, nu există potrivire perfectă, Mitul Androginului nu s-a demonstrat și nici Eva nu era ideală pentru Adam. Tot ceea ce există sunt oameni care se completează, care atunci cand își unesc mințile și trupurile sunt de neclintit, ca două piese de puzzle.
Cineva m-a întrebat recent :
– Cum ți-ai dat seama că el este… el?
– Am simțit!