Discuții

Comerțul cu îndoieli și consumatorii de „tristețuri”

consumatorii de tristețuri

Suntem memorie. Suntem, în egală măsură, memoria lucrurilor care au trecut și a celor care o să vină.

Iar memoria lucrurilor care încă nu s-au întâmplat încă e tot ce contează. Din ea apare îndoiala. Îndoiala nu e nesiguranță ori incertitudine. Pentru astea există istorici care vin și lămuresc problemele. Îndoiala e memoria viitorului și, în mod necesar, nu are vreun leac.

Îndoiala vine din dorință, din existența unei posibilități. Îndoiala e îndrăgosteală. Îndoiala e momentul în care renunțăm la prezent pentru o neclaritate viitoare. Îndoiala e „un către” neclar.

Ceva-ul către care e orientată îndoiala conține în el imposibilitatea. O vrere care creează disconfort. Ziceam că e îndrăgosteală. Păi e, că îndrăgosteala, ca și îndoiala, nu sunt mutuale, sunt unidirecționate, din ins către ceva, fără ca Ceva-ul să fie întrebat.

Chestiunea e că îndoiala se autoalimentează, căci viitorul e posibil, orice viitor e posibil. Memoria viitorului nu suferă amnezie, căci e imposibil să nu dorești. Iar momentul în care conștientizăm îndoiala se numește tristețe. Tristețea e greutatea care te ține de prezent. Tristețea e tot ce rațiunea poate da mai bun. E doar o explicare a emoției. De explicații suntem toți sătui.

Scria colega mea de bancă din liceu:

„mi-ai promis c-o să zburăm împreună

Dar când a venit vremea,

Ți-au crescut doar ție aripi”.

Peste tot pe unde e îndoială e și tristețe. Și asta nu pentru că îmi amintesc, ci pentru că așa o să fie firesc cândva.

A, și mai e ceva. Imposibilitățile sunt și ele mai mari și mai mici, emoțiile generate de ele tot așa. Rațiunea însă nu știe să producă „tristețuri” mici.

You may also like
Esti un SuperErou
Esti un SuperErou – Care e SuperPuterea Ta?
Ce limbaj nu intelegem noi femeile
Ce limbaj nu intelegem noi femeile?

Leave Your Comment

Your Comment*

Your Name*
Your Webpage