De fiecare dată când ajung acasă, mă dezbrac în oglindă. Nu, nu mă numesc Narcis, nici de cum nu mă admir. Mă uit doar…ce urme noi au apărut. Nu există zi în care să scap fără o mușcătură, o zgârietură sau chiar o vânătaie. Azi am văzut o cicatrice nouă.
Cel mai rău mă dor rănile pe care mi le fac singur. Cearcănele sunt tot mai mari, de riduri nici nu mai vorbesc, iar firele albe încep să fie din ce în ce mai dese. Când sunt gol mă simt cel mai plin. Da, când mă dezbrac, mă uit în oglindă.
Dacă tu crezi că în rândurile de mai sus e vorba de un corp fizic, ești pe blogul greșit.
P.S. Dacă vrei să ne dezgolim la o cafea, încă te aștept.
Ghici cine
„Am o prietenă cu care îmi beau cafeaua des la serviciu. Ea nu numai că nu o bea cu zahăr, dar este capabilă să recunoască dacă am pus chiar și un micron de zahăr în cafea. E o super-putere, mă jur. Nu la fel de utilă cum ar fi zborul sau privirea-laser, e drept, dar e cel puțin la fel de distractivă. O testez de ceva vreme și încă nu a dat greș.
Eu de exemplu am super-puterea haosului. Mă jur, am un talent la a crea o nebuloasă completă cu obiectele din jurul meu. Dacă fac ordine azi în casă, până poimâne toate lucrurile sunt vraiște. Chiar dacă stau la o masă într-un bar, reușesc să fac cumva de să încâlcesc cafeaua cu tutunul, cu ochelarii, cu telefonul și cu ce-oi mai fi scos pe masă.
Am un amic care poate să recunoască orice font. În sensul în care dacă îi dai o foaie de hârtie tipărită, recunoaște numele fontului, mărimea lui și ce fel e (italic etc.) E aproape înfricoșător și mereu mă minunez în ce mod îi funcționează mintea de are stocate atâtea fonturi în ea.
Mai am o prietenă care are super-puterea lipiciului la ciudați. Sigur aveți și voi o astfel de amică care când intră într-un bar e un magnet pentru toți loser-ii, hipsterii și agasanții în general. Și care, culmea, îi tot aduce la voi la masă pentru că mai e și groaznic de răbdătoare cu ei.
Mai este o amică care are super-puterea muzicii proaste. Dacă vine într-un bar cu muzică bună, automat se schimbă. Câteodată e de ajuns să vorbim cu ea la telefon și gata, se pune o piesă oribilă. Nu știu dacă au fost doar potriveli, dar iaca, de fiecare dată fără excepție s-a întâmplat.
Mai merg pe stradă cu o altă prietenă și de fiecare dată reușește să mă bage în boscheți. Nu îmi pot da seama cum îi iese să deraieze atât de fin încât să nu-mi dau seama că nu mergem în linie dreaptă dar cert este că după o vreme mă trezesc ori în boscheți ori în stradă. Necontând de cât de larg e trotuarul.
