Despre cum e femeia, cu cât se spune mai multe de către toată lumea, cu atât se afirmă mai puțin, ori poate chiar nimic.
Dacă e să ținem seama de părerea unor avizați, psihologii și neurologii spun despre femeie că: are o fantezie mult mai bogată decât bărbatul, este mai crudă, dar într-un mod subtil și profund, este mult mai puternică și suportă mai ușor durerea, chinurile nașterii fiind doar un exemplu, trăiește, în medie, mai mult decât bărbații cu 7 ani. Singura deficiență sesizată în comparație cu bărbatul este inferioritatea musculaturii.
Și toate astea fără să fie adusă în discuție estetica femeii, ori, cum îmi place mie să spun, piciorul lung. Gândiți-vă câte ar avea aici de spus un poet, un pictor ori sculptor, tot în favoarea femeii, bineînțeles.
Ziceam ieri că există un adevăr erotic și anume adevărul care mângâie. Dar mai există un fel de adevăr anti-erotic. Acesta nu mai este răzbătător ci este chinuitor. Dacă adevărul erotic doar mângâie, adevărul anti-erotic mângâie o parte și provoacă durere celeilalte părți.
Un adevăr anti-erotic este superioritatea bărbatului. În măreția pe care și-o închipuie, și poate vrând să supună, bărbatul a reinventat femeia: figura prostituatei, orgasmul feminin modelat după cel masculin, femeia izolată în gineceu, femeia incapabilă să gândească de una singură, femeia asupra căreia bărbatul are dreptul de viață și de moarte, femeia care prin senzualitatea ei otrăvește societatea.
ps. mângâiatul care zgârie nu mai e mângâiat
